Vizita în Austria a Prea Sfințitului Părinte Episcop Cristian Dumitru Crișan

Vizita în Austria a Prea Sfințitului Părinte Episcop Cristian Dumitru Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Vizitator Apostolic

În perioada 03-07 noiembrie a.c. Preasfințitul Cristian s-a aflat în vizită de lucru și pastorală în Austria. Prima întâlnire a acestei vizite canonice avut loc pe 03.11.2021 la Salzburg unde, P.S. Episcop Cristian s-a întâlnit cu Excelența sa, Î.P.S. Franz Lackner, Arhiepiscop de Salzburg, președintele Conferinței Episcopale Austriece. Apoi, pe 04.11.2021, pentru P.S. Episcop Cristian a urmat întâlnirea de la St. Pölten (capitala statului federal Austria Inferioară) cu Excelența să P.S. Alois Schwarz, Episcop Diecezan de St. Pölten. Cea mai importantă întâlnire pentru P.S. Cristian a avut loc la Viena cu Eminența Sa Î.P.S. Cardinal Christoph Schönborn, Arhiepiscop de Viena, Mitropolit și Ordinarius pentru credincioșii Bisericilor Catolice de Rit Răsăritean din Austria.Discuțiile au privit provocările activității bisericilor catolice din România și Austria precum și abordarea procesului sinodal la început de drum în biserica universală.

În continuare, pe 06.11.2021, P.S. Episcop Cristian a celebrat Sf. Liturghie Arhierească la Capela Sf. Rochus din Viena, împreună cu preoții români slujitori în parohii și din alte servicii pastorale.Cu acest prilej, vicarul general al Ordinariatului pentru Bisericile Orientale din arhidieceza de Viena, P.C. Yuriy Kolasa, a dat citire unui act istoric: DECRET PRIVIND ÎNFIINȚAREA UNUI SERVICIU PASTORAL pentru credincioșii Bisericii Greco-Catolice Române, pe teritoriul Arhidiecezei de Viena, cu denumirea ”Misiunea Română Unită”, dat de către Î.P.S. Christoph, Cardinal Schönborn, Ordinarius pentru credincioșii bisericilor catolice de rit răsăritean din Austria. Tot acum, prin alte două decrete ale Ordinariului, au mai fost învestiți, EKan. (Canonic Onorar) Mag. Vasile Luțai în poziția de ,,DELEGAT PASTORAL ȘI RECTOR al Serviciului Pastoral ”Misiunea Română Unită” pentru credincioșii Bisericii Greco-Catolice Române de pe teritoriul Arhidiecezei de Viena, iar Mag. Lic. Ioan Iulian Hotico ca vicar al Serviciului Pastoral ”Misiunea Română Unită”. De asemenea s-a dat citire convenției încheiate intre Parohia Penzing „Sf. Iacob” și Misiunea Română Unită privind acordarea ca lăcaș de cult a Capelei Sf. Rochus, din Penzingerstrasse 70, 1140 Viena și încadrarea sa în parohia latină. Ca o încununare a veștilor bune, a fost anunțată și data sărbătoririi Hramului Misiunii Române Unite din Viena, Coborârea Spiritului Sfânt, Rusaliile, pe 10.06.2022 cu participarea Mitropolitului Î.P.S. Cardinal Christoph Schönborn și a P.S. Cristian Crișan, Vizitator Apostolic. (Despre semnificația și impactul acestui act vezi mai jos o succintă încadrare istorică)

Pe 07.11.2021 P.S. Episcop Cristian și-a continuat vizita canonică în orașul Wiener Neustadt, la parohia păstorita de părintele Ioan Iulian Hotico. Aici, Preasfinția Sa a celebrat în Dom Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un larg sobor de preoți, cu concursul vicarului general, prilej cu care a fost consacrat ca diacon subdiaconul dr. Gerhard Deimel, care si-a găsit vocația in sânul bisericii noastre. La liturghie au participat numeroși invitați din ambele rituri ale bisericii catolice. P.S. Părintele Episcop Cristian a felicitat si pe proaspăt hirotonitul preot Felician Petru Vladu, numit prin decret al Ordinariului ca vicar parohial pentru parohia locului. P.S. Episcop Cristian a mulțumit călduros gazdelor participante, Propst Franz Xaver Brandmayr al Domului si corului Institutului Teologic Internațional din Trumau. După acest eveniment liturgic a urmat o agapă in grădina centrului parohial bogat asortată cu bucate tradiționale si stropite cu băuturi ca acasă. N-au lipsit nici coralele și pricesnele spontane grăitoare de bucurie și voie bună.

Încadrare istorica a evenimentului din 06.11.2021.

Biserica Română Unită are și a avut o legătură specială cu Viena. Această lungă istorie este strâns legată de însuși actul Unirii din 1699-1701. Primul nostru episcop consacrat, Atanasie Anghel a avut aici, la Viena, parte de recunoaștere și confirmare dar și de punere la încercare, actul Unirii fiind desăvârșit și recunoscut politic tocmai aici, în capitala fostei monarhii. Si urmașii săi în Scaunul episcopal si metropolitan de la Blaj au studiat si au fost cunoscuți la Viena: Ioan Inocențiu Micu Klein (1728-1751), Petru Pavel Aron, (1752-1764), Atanasie Rednic (1765-1772), Grigore Maior (1773-1782). Mai recent: Episcopii martiri Valeriu Traian Frențiu și Ioan Bălan au studiat la Augustineum Viena unde au obținut doctoratul in teologie in 1902, respectiv in 1906.Împăratul Iosif al II-lea a instituit în anul 1784 Parohia Sf. Barbara pentru toți catolicii de rit „grecesc”, unde era reprezentată si Biserica greco-catolică română din Imperiul Habsburgic. Congregația pentru Bisericile Orientale, prin decretul din 20.12.1935, a scos Parohia Sf. Barbara de sub jurisdicția Arhidiecezei de Lemberg (Lvov) transferând-o jurisdicției Arhiepiscopului de Viena, in calitate de delegat al Sf. Scaun. Astfel, Parohia Sf. Barbara a rămas în directa subordonare a Sf. Scaun. Decrete ulterioare din anii 1945, 1956, 1987, 2018 au extins și definit jurisdicția si prerogativele Arhidiecezei de Viena ca arie de competență asupra tuturor bisericilor de rit oriental, prin numirea Arhiepiscopului de Viena in calitate de Ordinariu pentru Bisericile Catolice Orientale din Austria. Prin prezentul decret, Biserica Română Unita din Viena si toată Austria este ridicată la rang de Serviciu Pastoral dotat plenar, disjuns din Parohia Centrala Sf. Barbara în deplinătatea drepturilor si obligațiilor parohiale. Acest decret istoric deschide o noua etapă în prezența Bisericii Române Unite care activează de acum în nume propriu încardinată direct in Arhidieceza de Viena. De aceea, acest moment marcat de prezența P.S. Episcop Cristian are un caracter istoric, ca lucrare desăvârșită pentru consolidarea Bisericii Române Unite din Austria în lumina făcătoare de minuni a Spiritului Sfânt.

Autori: Sorin Farcaș, Mihai R. T. Balomiri, 08.11.2021

Pentru mai multe fotografii apăsați aici.

Pelerinaj la mănăstirea Göttweig

Duminică, 3 octombrie, într-o zi frumoasă de toamnă, a avut loc primul pelerinaj al credincioșilor greco-catolici din Wiener Neustadt la mănăstirea Göttweig.

Sfânta Liturghie a început la ora 12.30 în capela care adăpostește moaștele sfântului episcop Altmann, episcop de Passau și fondatorul mănăstirii. Mănăstirea a fost fondată în anul 1083, aparținând ordinului benedictin, călugării deservind și 30 de parohii din Dieceza de St. Pölten și din Arhidieceza de Viena. 

La altar au celebrat pr. paroh Ioan Iulian Hotico alături de vicarul parohial, pr. Felician Petru Vladu si de subdiaconul dr. Gerhard Deimel.

După Sfânta Liturghie credincioșii au luat masa de prânz la restaurantul mănăstirii.

Pelerinii s-au intors cu pace în suflet acasă dupa aceasta frumoasă ieșire, iar preoții au rămas la mănăstire pentu a participa la exercițiile spirituale anual organizate de către Ordinariatul pentru credincioșii catolici orientali din Austria.

Pr. Ioan Iulian Hotico

Anunț

Iubiți credincioși, duminică 3.10.2021, parohia noastră pleacă în pelerinaj la mănăstirea Göttweig, astfel că în Biserica din Wr. Neustadt nu se va oficia niciun serviciu religios.

Plecarea se va face cu autobusul din parcarea magazinului Hofer din Fischauergasse, la ora 9.00, costul deplasării fiind de 20€/pers.

Sf. Liturghie va avea loc la ora 12.30 în Biserica mănăstirii, după care masa de prânz se va lua la restaurantul din incinta complexului monahal. Mesenii vor trebui să se conformeze regulii 3-G, aflată în vigoare în Austria Inferioară (testat, vindecat ori vaccinat).

Evanghelia zilei (Duminică, 3 octombrie, a 19-a după Rusalii, a Sf. ep. Dionisie Areopagitul, sec. I)

Lc 6,31-36: Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea; Și dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Căci și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac. Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv.

Evanghelia zilei (Duminică, 28 februarie, a 2-a DIN POST, a Sf. Grigore Palamas. Sf. cuv. Ștefan Taumaturgul †813; Sf. cuv. Ilarion cel Nou † sec. VIII)

Mc 2,1-12: Și intrând iarăși în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat mulți, încât nu mai era loc, nici înaintea ușii, și le grăia lor cuvântul. Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inși. Și neputând ei, din pricina mulțimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Isus și, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Și văzând Isus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Și îndată cunoscând Isus, cu spiritul Lui, că așa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Și s-a sculat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.

Acatist către Dumnezeu Fiul pentru izbăvirea de boală

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit. Amin

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Spirit al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălășluiește întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-te spre noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-te spre noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-te spre noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-te spre noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne îndură-te, Doamne îndură-te, Doamne îndură-te.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi mărirea, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-te spre mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-te spre noi. Amin.

Condacele şi Icoasele

Condacul 1:

Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe servul Tău care pătimeşte, arătându-i mila Ta cea nemăsurată. Dă-i lui putere să se ridice din patul durerii şi să se roage Ţie împreună cu noi, cei cu sufletele slăbite de patimi, dar însetate de tămăduirea Ta: Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Icosul 1:

Doamne, Cel ce ai zis că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, primind smerita noastră rugăciune care se aduce Ţie cu inima zdrobită, vino cu puterea Ta cea tămăduitoare şi alină durerile servului Tău care se află în mare suferinţă, trimiţând peste noi harul Tău cel curăţitor, ca să strigăm:

Isuse, Fiul lui David, îndură-te spre noi;
Isuse, Fiul lui Dumnezeu, îndură-te spre noi;
Isuse, Cel ce ai venit în lume pentru cei păcătoşi şi bolnavi, îndură-te spre noi;
Isuse, Care din dragoste pentru neamul omenesc ai primit a Te răstigni, îndură-te spre noi;
Isuse, Cel ce ai luat asupra Ta durerile noastre, îndură-te spre noi;
Isuse, întărirea, scăparea şi izbăvirea noastră, îndură-te spre noi;
Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 2-lea:

„Să cinstim boala care este însoţită de sfinţenie şi să-i cinstim pe cei ale căror suferinţe i-au dus la biruinţă, căci poate între aceşti bolnavi se ascunde un nou Iov”, a grăit Sfântul Grigorie Cuvântătorul-de-Dum­nezeu; noi, lăudându-L pe Dumnezeu care încununează răbdarea celor ce duc fără cârtire crucea bolii şi care îi ridică pe cei căzuţi în deznădejde, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Doamne, Isuse Hristoase, Cel ce ai spus că până şi perii capului ne sunt număraţi, Care nu laşi să vină asupra noastră dureri şi necazuri mai mari decât putem duce, care odată cu încercările ne trimiţi şi puterea de a le face faţă, Cel ce vezi că de multe ori slăbiciunea firii noastre ne împiedică să simţim ajutorul Tău, primeşte şi puţina noastră rugăciune:

Isuse, Care dai celor ce poartă crucea bolii nădejdea în puterea Ta şi nu în puterile firii, îndură-te spre noi; Isuse, Care celor ispitiţi le dăruieşti muceni­cească răbdare, ca să nu hulească Numele Tău, îndură-te spre noi;

Isuse, ca să ne învrednicim de cunună şi nu de osândă, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce ne-ai îndemnat să îi cercetăm pe bolnavi, îndură-te spre noi;

Isuse, Care nu Te desparţi de cei aflaţi în suferinţe, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce ajungi înaintea oricărui om la cei încercaţi de boală, îndură-te spre noi;

Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 3-lea:

Dacă s-ar ridica încercările nu am putea merge pe calea mântuirii şi porţile raiului ni s-ar închide. Pentru aceasta, atunci când Domnul îngăduie să vină asupra noastră felurite suferinţe, să căutăm a vedea în ele lucrarea Sa cea curăţitoare şi să Îi mulţumim că ne poartă de grijă, cântându-I cu evlavie: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Când mândria acoperă sufletul, acesta se fereşte a vedea în boală o pedeapsă pentru păcate şi se ridică împotriva lui Dumnezeu; dar când pocăinţa sfărâmă zidul gros al părerii de sine sufletul nădăjduieşte că prin boală Domnul îi va da curăţire de păcate. Cerându-Ţi ca împreună cu fratele nostru bolnav să ne apropiem şi noi de pocăinţa cea nefăţarnică, ne rugăm Ţie:

Isuse, Cel ce cunoşti patimile şi neputinţele oamenilor, îndură-te spre noi;

Isuse, ca să ne cunoaştem slăbiciunile cele ascunse şi să Îţi cerem izbăvire, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce primeşti suferinţa ca pe o jertfă fără-de-sânge, îndură-te spre noi;

Isuse, Care prin boală dai curăţire de păcate, îndură-te spre noi;

Isuse, Care îngădui să vină asupra noastră suferinţe trecătoare ca să ne fereşti de cele veşnice, îndură-te spre noi;

Isuse, Care ne faci să pricepem marea taină a bolii, îndură-te spre noi;

Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 4-lea:

Chip al morţii fiind boala, avem acum bun prilej să cugetăm la obştescul sfârşit, pentru că această cugetare îndepărtează patimile şi apropie Spiritul de-viaţă-dătător de sufletele noastre, ale celor care, cunoscându-ne slăbiciunile, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Doamne, izbăveşte-l pe fratele nostru de moartea cea năprasnică, dându-i lui vreme de pocăinţă. Să nu îl tai pe el înainte de vreme ca pe smochinul cel neroditor, ci cu milostivirea Ta să sapi împrejur şi să îl îngrijeşti cu mila Ta, aşteptând cu iubire de oameni rodul pocăinţei şi al întoarcerii sale. Te rugăm să ne înveţi şi pe noi să ne pocăim cu inimă zdrobită pentru păcatele noastre, ca să fim izbăviţi de suferinţele cele fără sfârşit şi să Îţi cântăm:

Isuse, dându-ne vreme de pocăinţă, îndură-te spre noi;

Isuse, primind pocăinţa şi lacrimile noastre, îndură-te spre noi;

Isuse, înţelepţindu-ne prin cugetarea la moarte, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce i-ai sfinţit pe cei ce s-au nevoit prin această cugetare, îndură-te spre noi;

Isuse, alungând de la noi frica morţii, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce ai înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, îndură-te spre noi;

Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 5-lea:

„Oare există boală pe care Dumnezeu să nu o poată vindeca?” – se întreabă necredincioşii cei îndărătnici; dar noi, ştiind mulţimea vindecărilor Tale, Fiule al lui Dumnezeu, credem puterii Tale şi mărturisim că nimic nu Îţi este cu neputinţă Ţie, Celui ce ai tămăduit în chip minunat pe cei care în suferinţele lor au găsit puterea de a-Ţi cânta: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cuvintele Sfintelor Evanghelii stau înaintea noastră drept mărturie a dragostei Tale pentru oameni, a nemărginitei Tale purtări de grijă faţă de cei aflaţi în suferinţe, şi ne arată că oricât de mari ar fi căderile noastre nu pot covârşi mulţimea milei şi a îndurărilor Tale. Ştiind aceasta, ne rugăm Ţie, Iubitorule de oameni:

Isuse, Care i-ai miluit pe bolnavii care au alergat la Tine, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce ai miluit mulţime de orbi, de şchiopi şi de demonizaţi, îndură-te spre noi;

Isuse, Doamne, Care ai putere de a vindeca orice neputinţă, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce şi în zilele noastre faci minuni mari şi preaslăvite, îndură-te spre noi;

Isuse, Fiule al lui Dumnezeu, Care nu Te desparţi de Biserica Ta, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce până la sfârşitul veacurilor vei tămădui bolnavii, îndură-te spre noi;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 6-lea:

„Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi afară pe demoni. În dar aţi luat, în dar să daţi!”, ai spus, Mântuitorule, ucenicilor Tăi, iar ei, ascultându-Te, au împărţit în toată lumea vindecări minunate, aducând la dreapta-credinţă pe mulţi dintre cei care au văzut cum s-a biruit prin har rânduiala firii, şi au cântat cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Împreună cu Preacurată Maica Ta, cetele Sfinţilor se roagă Ţie, Dumnezeule al izbăvirilor, pentru tămăduirea credincioşilor care sunt apăsaţi de boli, de suferinţe şi necazuri. O, Milostive Doamne, împreună cu rugăciunile lor curate primeşte şi nevrednica noastră rugăciune:

Isuse, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îndură-te spre noi;

Isuse, pentru rugăciunile Sfinţilor Doctori fără-de-arginţi, îndură-te spre noi;

Isuse, pentru rugăciunile Sfinţilor făcători de minuni, îndură-te spre noi;

Isuse, pentru rugăciunile celor ce au tămăduit boli de nelecuit, îndură-te spre noi;

Isuse, pentru rugăciunile sfinţilor pe care îi cinstim cu evlavie, îndură-te spre noi;

Isuse, pentru rugăciunile tuturor sfinţilor, îndură-te spre noi;

Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 7-lea:

Pe cât de mult s-a răspândit vestea vindecărilor pe care le-au făcut Cuvioşii Tăi, spre slava Bisericii Tale, Isuse, pe atât de mult a încercat necuratul diavol să atragă lumea în înşelare prin vindecători închipuiţi care necinstesc învăţăturile dreptei credinţe, care îi îndepărtează pe oameni de Tine şi care cu inimile pătate de noroiul ereziei cheamă numele Tău şi spun fără teamă: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Izbăveşte-l, Doamne, Isuse Hristoase, pe robul Tău de toate vicleşugurile celor care îi amăgesc pe oameni prin vindecările lor, pentru a-i rupe de Tine şi a-i arunca în cursele diavolului. Să se învrednicească el de darul deosebirii şi al înţelepciunii, ca nu cumva să fie înghiţit de adâncurile iadului, ci împreună cu noi să îi înfrunte pe cei ce spun că vindecă prin puterea Ta, deşi necinstesc învăţăturile Bisericii Tale, şi împreună cu noi el să Îţi cânte:

Isuse, întărindu-ne în dreapta credinţă, îndură-te spre noi;

Isuse, fără a cărui milă cădem pradă celui viclean, îndură-te spre noi;

Isuse, ca să pricepem că cea mai pierzătoare boală este erezia, îndură-te spre noi;

Isuse, pentru a lepăda ajutorul cel înşelător, îndură-te spre noi;

Isuse, ca să primim suferinţa şi nu vindecarea cea amăgitoare, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce nu Te-ai lăsat amăgit de diavol în pustie, îndură-te spre noi;

Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 8-lea:

Mult îndurase de la doctori femeia care avea de mulţi ani scurgere de sânge, dar vindecarea a dobândit-o numai când a venit la Tine. Fereşte-i, Doamne, pe cei credincioşi de doctorii lipsiţi de iscusinţă şi iubitori de arginţi, şi ajută-i să găsească doctori care le pot fi cu adevărat de ajutor, ca tămăduindu-se să Îţi cânte: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Doamne, trimite Spiritul Tău dătător de viaţă peste toţi cei care se îngrijesc de servul Tău, ca să facă aceasta aşa cum se cuvine, să nu-i înmulţească suferinţele şi să nu-i umple sufletul de amărăciune, ci prin grija lor să mângâie sufletul său necăjit. Trimite peste ei harul Tău, ca să se roage Ţie împreună cu noi:

Isuse, Care Te sălăşluieşti în cei care îngrijesc bolnavii cu jertfelnicie, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce îi ajuţi să Te vadă pe Tine în chipul celor pe care îi îngrijesc, îndură-te spre noi;

Isuse, care ajuţi bolnavii să vadă în ajutorul omenesc ajutorul Tău cel ceresc, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce fereşti bolnavii de nepriceperea doctorilor, îndură-te spre noi;

Isuse, Cel ce pui înaintea celor suferinzi doctorii cei mai iscusiţi, îndură-te spre noi;

Isuse, Care de toate Te îngrijeşti, rânduind cu înţelepciune cele de trebuinţă, îndură-te spre noi;

Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 9-lea:

Îţi înălţăm rugăciuni, Doamne, nu numai pentru cei de aproape ai noştri, ci şi pentru toţi bolnavii pentru care nu are cine să se roage şi pentru toţi cei apăsaţi de singurătate. Dăruieşte-le lor mila Ta, Preabunule Doamne, dăruieşte-le să cunoască puterea Ta şi să simtă prezenţa Ta cea sfântă, ca izbăvindu-se de amărăciune să Îţi cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Nimeni nu este fără de păcat şi fiecare om a greşit faţă de semenii săi; dascăl de nepreţuit este pentru unii suferinţa, căci îi ajută să fie mai buni şi mai înţelegători faţă de neputinţele celorlalţi, şi aceasta ne îndeamnă să ne rugăm Ţie, Învăţătorului nostru;

Isuse, dăruindu-ne dragoste pentru aproapele, îndură-te spre noi;

Isuse, ca să fim mai iubitori şi mai blânzi, îndură-te spre noi;

Isuse, trimiţând peste noi pacea pe care ai dat-o ucenicilor Tăi, îndură-te spre noi;

Isuse, învăţându-ne să ascultăm poveţele tainice ale Îngerului Păzitor, îndură-te spre noi;

Isuse, ferindu-ne de duhul mâniei, al vrajbei şi al răutăţii, îndură-te spre noi;

Isuse, îndepărtând de la noi patima mândriei şi a iubirii de sine, îndură-te spre noi;

Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 10-lea:

Degeaba primim vindecarea trupurilor dacă sufletele noastre rămân bolnave; degeaba ne tulburăm încercând să dobândim sănătate pentru trupul cel supus stricăciunii dacă părăsim grija pentru suflet, căci nici o vindecare nu este deplină până ce nu I se înalţă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Doamne, ajută-l pe servul Tău să caute nu numai vindecarea trupească, ci şi pe cea sufletească. Povăţuieşte-l, călăuzeşte-l, luminează-l să alerge la acoperământul Bisericii Tale sfinte, pentru a lua putere să meargă pe calea mântuirii. Şi pentru ca boala prin care trece să fie pentru el şi pentru noi prilej de întoarcere la Tine, îndrăznim să ne rugăm Ţie:

Isuse, sădind în noi dorinţa unei vieţi virtuoase, îndură-te spre noi;

Isuse, îndemnându-ne să ne măturisim toate păcatele, îndură-te spre noi;

Isuse, dăruindu-ne să ne împărtăşim cu Preacu­ratele Tale Taine, îndură-te spre noi;

Isuse, revărsând peste noi darurile Sfântului Spirit, îndură-te spre noi;

Isuse, sălăşluindu-Te în inimile noastre cele îndurerate, îndură-te spre noi;

Isuse, ca să cunoaştem iubirea Ta cea mângâietoare, îndură-te spre noi;

Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 11-lea:

Mare bucurie se face pe pământ pentru un bolnav care dobândeşte sănătate, şi încă mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte. Cu adevărat mare bucurie va fi în cer şi pe pământ dacă servul Tău va dobândi atât tămă­duirea trupească, cât şi pe cea sufletească, şi Ţi-ar aduce cântarea de mulţumire: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, servul Tău ar putea primi vindecare grabnică; oricât de puţină ar fi credinţa noastră însă, nu vom înceta a ne ruga Ţie ca, aşa cum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei, tot aşa să primeşti acum şi rugăciunile pe care le facem pentru vindecarea trupească şi sufletească a celui care boleşte, a noastră şi a tuturor celor aflaţi în patul de suferinţă:

Isuse, pentru rugăciunile tuturor celor ce îţi cer aceasta, îndură-te spre noi;

Isuse, ascultând cererile preoţilor care ne pome­nesc la Sfântul Jertfelnic, îndură-te spre noi;

Isuse, pentru rugăciunile soborului îngeresc, îndură-te spre noi;

Isuse, ca să sporim în săvârşirea faptelor bune, îndură-te spre noi;

Isuse, trecând cu vederea faptele noastre cele rele, îndură-te spre noi;

Isuse, dăruindu-ne credinţă puternică şi nefă­ţarnică, îndură-te spre noi;

Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 12-lea:

Deşi noi, cei păcătoşi, nu ştim să căutăm în viaţă decât ceea ce este bine pentru trup, avem în faţă pildele Cuvioşilor care au purtat cu răbdare felurite boli şi necazuri fără să ceară de la Dumnezeu uşurare, ci numai puterea de a răbda toate şi de a cânta în focul încercărilor: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Doamne, Tu ştii dacă pentru servul Tău este mai de folos să primească grabnică vindecare sau să se mai nevoiască o vreme răbdând boala, şi pentru aceasta Te rugăm să rânduieşti viaţa lui după cum este cu adevărat bine şi să îi dai putere pe calea mântuirii, ca să se roage împreună cu noi aşa:

Isuse, lumina care izgoneşti întunericul, îndură-te spre noi;

Isuse, nădejdea celor deznădăjduiţi, îndură-te spre noi;

Isuse, bucurie veşnică a celor ce Te caută, îndură-te spre noi;

Isuse, păstorule al turmei Tale cuvân­tătoare, îndură-te spre noi;

Isuse, Mire al sufletelor care au iubit nevoinţa, îndură-te spre noi;

Isuse, Răsăritule al Răsăriturilor, îndură-te spre noi;

Isuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, îndură-te spre noi!

Condacul al 13-lea:

Doamne Isuse Hristoase, Cel ce ai fost, eşti şi vei rămâne acelaşi Samarinean milostiv Care îngrijeşti nu numai pe cei căzuţi între tâlharii lumii acesteia, ci şi pe cei aflaţi în multe alte feluri de suferinţe, acoperă-i pe ei cu harul Tău şi ca un Iubitor de oameni alină-le durerile, pentru ca în vecii vecilor să-Ţi cânte Ţie: Aliluia! (de trei ori)

Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Doamne, Cel ce ai zis că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor… şi Condacul 1: Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău… Apoi se zice această Rugăciune

Preaputernice şi mărite Doamne, Isuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!

Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.

De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de servul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i sufe­rinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.

Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.

Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.

Predică la Duminica Ortodoxiei

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit!

Iubiți credincioși,

Duminica de astăzi, prima din Postul Mare, este denumită Duminica Ortodoxiei. După cum probabil cunoașteți, ortodoxie înseamnă dreaptă credință, iar dreapta credință este cea pe care o sărbătorim astăzi. Cu siguranță nu o dată v-ați întrebat ce înseamnă dreapta credință. Atunci când cineva devine catolic, adică se convertește la Una, Catolică și Apostolică Biserică se cere de la dânsul să afirme: „Cred și mărturisesc tot ceea ce Sfânta Biserică Catolică crede, învață și proclamă a fi revelat de către Dumnezeu”. Cum poate, însă, vă veți întreba să facă cineva o astfel de mărturisire fără să știe tot ce ne învață Biserica? Pentru majoritatea oamenilor este practic imposibil. Doar Catehismul Bisericii Catolice conține peste 700 de pagini de doctrină!

Răspunsul, dragii mei, se găsește în înțelegerea catolică a naturii credinței. Catehismul definește credința ca „răspunsul omului lui Dumnezeu, care se revelează pe sine și se dăruiește omului… Prin credință, omul își supune complet intelectul și voința lui Dumezeu… este o acceptare gratuită a întregului adevăr pe care Dumnezeu l-a revelat… tot ceea ce este cuprins în Cuvântul lui Dumnezeu, scris sau transmis, și pe care Biserica îl propune credinței ca fiind revelat divin” (CBC 26, 143, 150, 182).

Credința, deci, nu este doar acordul nostru cu conținutul doctrinar al religiei catolice. Pentru a ne considera dreptcredincioși, trebuie să facem o alegere liberă de a ne încrede în autoritatea religioasă a Bisericii. În caz contrar, nu suntem cu adevărat în acord cu Biserica, ca act liber al voinței, ci doar mărturisim credința din alte motive, argumente poate care ne conving sau o dorință sau o experiență personală, poate chiar și ignoranță, dar nu consimțim cu adevărat cu Biserica și dreapta credință. Acesta este motivul pentru care „credința este un dar al lui Dumnezeu, o virtute supranaturală revărsată de El” (CBC 153) și nu pur și simplu o opinie la care am ajuns prin alte mijloace.

Sfântul Toma de Aquino ne ajută să înțelegem implicațiile acestei concepții catolice. El spune că dreapta credință nu este pur și simplu un acord cu ceea ce se știe (Summa Theologiae II-II Q. 2 A.1); la urma urmei și diavolii fac asta, dar nu au credință. În schimb, credința necesită un act al voinței, nu doar al intelectului. Dumnezeu nu recompensează și nu pedepsește oamenii pentru cunoștințele lor, ci pentru ceea ce aleg.

Deci, credința adevărată include o încredere liberă în autoritatea religioasă, nu doar acordul accidental cu autoritatea religioasă din anumite motive. Pentru creștini, această autoritate este revelația lui Dumnezeu prin Biserică, a cărei Sfântă Tradiție a produs Sfânta Scriptură și păzește interpretarea sa ortodoxă. Și atenție aici vă rog la argumentele unor frați ai noștri protestanți, care folosesc argumentul „sola scriptura” și susțin că Sf. Scriptură este autoritatea supremă și infailibilă asupra credinței. Însă, iubiți credincioși, Sfânta Biserică, prin Sf. Tradiție „a radiat” Evanghelia Fiului lui Dumnezeu și nu invers, Evangheliile au fost scrise la cel puțin 60 de ani după Hristos, nu Biserica a fost construită pe Scriptură, ci Scriptura a fost scrisă în sânul Bisericii.

Iar această înțelegere a credinței explică de ce Biserica cere ca cei care doresc să devină catolici să facă profesiunea de credință chiar înainte de a ști tot ceea ce învață Biserica. Profesiunea de credință nu se referă în primul rând la acordul cu învățăturile Bisericii, ci la aprobarea autorității religioase a Bisericii. Catolicismul cere acordul voinței, alegerii noastre, nu conținutul intelectului sau a cunoașterii noastre.

Ne considerăm dreptcredincioși, ortodocși, doar pentru că suntem constrânși de dovezi sau argumente? Dacă da, iubiți credincioși, nu posedăm dreapta credință. Dacă acordul nostru se limitează doar la ceea ce ni s-a demonstrat în mod suficient, atunci este doar o banală credință și nu mărturisim nimic altceva decât propria noastră opinie. Nu este o credință adevărată, pentru că nu implică o alegere de a accepta autoritatea religioasă. După cum a remarcat un filosof odinioară: „Dacă mă supun numai atunci când sunt de acord, cel căruia mă supun de fapt sunt eu însumi”.

Iar autoritatea, iubiți credincioși, este foarte importantă, nu numai în Biserică, ci și în familie, în societate. Sau în armată, gândiți-vă la ce catastrofă s-ar putea ajunge dacă într-o unitate militară în plin război, soldații ar recunoaște autoritatea doar când ar cădea de acord cu ea. Citeam zilele trecute un istoric roman care scria despre un erou roman Torquatus al cărui fiu nu s-a supus autorității tatălui, iar despre autoritate scria istoricul că o armată fără disciplină nu este armată, o cetate fără armată curând nu va mai fi cetate, iar un tată care nu este ascultat, acela nu este tată.

Revenind la dreapta credință, vă veți întreba dacă este deajuns să acceptăm autoritatea Bisericii pentru a fi dreptcredincioși. Nu, iubiți credincioși, nu este de ajuns, trebuie să rămânem cu conștiința trează și să apărăm tezaurul, depozitul de credință pe care Una, Sfântă, Catolică și Apostolică Biserică l-a păstrat. Mai ales în zilele noastre, când relativismul și anticreștinismul sunt mai agresive ca niciodată. Cum apărăm dreapta credință?

Aș vrea să vă dau exemplu și să vă spun povestea a două femei, care au ales căi foarte diferite în viețile lor, dar au ajuns la aceeași destinație. Fundalul acestei povești este controversa iconoclastă și sărbătoarea pe care o sărbătorim astăzi, Duminica Ortodoxiei. În secolul al VIII-lea, biserica a fost atacată de cei care au proclamat că a avea icoane și a le venera este greșit. Această eroare a fost infirmată la al șaptelea conciliu ecumenic, dar, din păcate, iconoclaștii, așa cum sunt cunoscuți, au avut împărații Constantinopolului de partea lor pentru o vreme.

Povestea pe care aș vrea să o spun se petrece în timpul domniei împăratului Teofil, ultimul împărat iconoclast. Teofil era tânăr la începutul domniei sale și avea nevoie de o soție. Așa că mama lui i-a aranjat un soi de concurs. Cele mai frumoase nobile femei din imperiu au fost adunate la palat și au participat la acesta. Câștigătoarei i s-ar fi înmânat un măr din aur și va fi devenit împărăteasa. Teofil a redus concurentele la șase semifinaliste. Printre cele șase se aflau cele două eroine ale noastre, Casiana și Theodora. Amândouă erau deosebit de frumoase și inteligente, dar dacă Theodora era foarte modestă și umilă, Casiana avea o limbă ascuțită. Casiana nu prea a suferit oamenii mai puțin dotați intelectual și din nefericire pentru ea, împăratul Teofil a fost un pic mai naiv. Cel mai mult l-a impresionat frumusețea Casianei și s-a apropiat de ea, gata să-i dea mărul. Dar el a decis să facă un pic pe filosoful și gândindu-se la Eva în grădina Raiului, a spus: „De la femei a venit căderea”. Fără să se intimideze, Casiana i-a dat peste nas și i-a spus „Dar și din femeie a izvorât ceea ce este mai Înalt” (adică Dumnezeu însuși s-a hotărât să se nască dintr-o femeie, Theotokos). Teofil s-a enervat și a ales să dea mărul Teodorei mai modeste și mai tăcute. El și Theodora s-au căsătorit.

Casiana s-a bucurat și ea, acum era liberă să urmeze viața pe care și-o dorea cu adevărat – o viață de rugăciune și studiu într-o mănăstire pe care ea însăși a înființat-o și a condus-o ca stareță. Cu toate acestea ea a avut curajul să sfideze împăratul. Când Teofil, ulterior, a continuat să aplice dur legile împotriva celor care venerau icoanele, Casiana s-a alăturat altor monahi pentru a-l sfida public. El a persecutat-o și a bătut-o, dar ea nu a tăcut, ea a continuat să apere public icoanele și să-i susțină pe cei care le venerau. Ea credea că ar trebui să vorbim împotriva nedreptății. Deși se presupune că călugării și călugărițele iubesc tăcerea, Casiana a spus odată: „Urăsc tăcerea atunci când este timpul să vorbești!”

La 13 ani de la prezentarea miresei, Teofil a murit și Theodora a rămas regent al imperiului. Dar ceea ce Teofil nu știa și nu a aflat niciodată, a fost că umila și supusa lui Theodora venera și ea icoanele și își crescuse cele cinci fiice și un fiu pentru a venera și iubi icoanele și dreapta credință. De îndată ce Teofil a murit, ea a restaurat icoane și clerul care le-a apărat. A înfrânt definitiv mișcarea iconoclastă.

Unii oameni își fac griji cu privire la rolul femeilor în Biserică, ba că ar trebui să fie supuse ca Theodora, ba sincere cum a fost Casiana. Atât Theodora însă, cât și Casiana sunt acum venerate ca sfinți, deoarece au apărat icoanele și ortodoxia însăși. Fiecare avea propria sa metodă de apărare a Ortodoxiei, dar credința pe care au apărat-o contează în cele din urmă. Triumful icoanelor din secolul al IX-lea nu a fost pur și simplu o victorie a oamenilor care doreau să sărute icoane, ci triumful dreptei credinței. Aceștia s-au asigurat că dreapta credință, credința noastră, nu se va îndoi spre capriciul împăraților și curentele istoriei. Icoanele noastre, liturghiile noastre catolice de diverse rituri, monahismul, clerul, toate fac parte din această credință, credința proclamată de profeți, apostoli și învățători. Teodora și Casiana au apărat această credință și ne-au predat-o, pentru a o apăra și menține așa cum au făcut-o ele. Și noi trebuie să susținem credința pe care am primit-o neschimbată. Trebuie să rezistăm și să denunțăm, așa cum au făcut ele, ideea că credința noastră trebuie refăcută pentru a se potrivi curentelor istorice în care trăim. Trebuie să oferim mărturia noastră catolică în chip deschis lumii, ca Casiana și, de asemenea, copiilor noștri, așa cum a făcut Theodora. Amin!

Evanghelia zilei (Duminică, 21 februarie, 1-a DIN POST, a Dreptei credințe sau a Ortodoxiei. Sf. cuv. ep. Iacob Mărturisitorul sec. IX)

Io 1,43-51: A doua zi voia să plece în Galileea și a găsit pe Filip. Și i-a zis Isus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și proorocii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret. Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino și vezi. Isus a văzut pe Natanael venind către El și a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoști? A răspuns Isus și i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel. Răspuns-a Isus și i-a zis: Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Și i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.

Evanghelia zilei (vineri, 9 februarie, Sf. cuv. Teofan, †817; Sf. papă Grigore Dialogul, †604)

Io 19,25-37: Și stăteau, lângă crucea lui Isus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena. Deci Isus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. După aceea, știind Isus că toate s-au săvârșit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Și era acolo un vas plin cu oțet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oțet, l-au dus la gura Lui. Deci după ce a luat oțetul, Isus a zis: Săvârșitu-s-a. Și plecându-Și capul, Și-a dat spiritul. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ridice. Deci au venit ostașii și au zdrobit fluierele celui dintâi și ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Isus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată a ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit și mărturia lui e adevărată; și acela știe că spune adevărul, ca și voi să credeți. Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: “Nu I se va zdrobi nici un os”. Și iarăși altă Scriptură zice: “Vor privi la Acela pe care L-au împuns”.